Tehnici de susținere a motivației

Motivația este un concept fundamental în psihologie și, în genere în științele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri – trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri,  care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte sau atitudini.

Motivaţia merge mână în mână cu nevoia de a reuşi, de a obţine putere și/sau din dorinţa de a interacţiona şi de a fi acceptat de ceilalţi. Toate aceste nevoi însă au un teren comun format din progres, împlinire şi eficienţă în interiorul unei echipe.

Maslow şi a sa ierarhie a nevoilor complică puţin lucrurile, fie că nevoile merg de la cea de apartenenţă la un grup la cele fiziologice, toate trebuie coordonate şi duse la împlinire de către manager, în interiorul unui mediu de lucru.

Nu este suficient să găsim motivația, avem nevoie de tehnici de susținere a ei. Cercetările arată că pentru a produce o schimbare de durată, ceea ce avem nevoie sunt REAMINTIRI, REPETĂRI și RITUALURI.

REAMINTIRILE

Pentru a ne concentra atenția asupra unui anumit angajament pe care l-am luat, ne ajută foarte mult să ne setăm reamintiri. Aceste indicii externe din mediul nostru pot fi directe și simple, iar altele pot fi mai complicate și mai creative, indiferent de tipul lor acestea trebuie sa existe si ramane la latitudinea fiecaruia din noi pe care le alege.

REPETARILE

Reamintirile regulate pot deschide calea pentru acțiuni de repetare, actiuni care sunt esențiale pentru schimbări de durată. Exersarea numai în prima sau a doua săptămână din an, indiferent cât de intens, după toate probabilitățile, te va ține departe de speranțele și asteptarile pe care le ai pentru anul respectiv. Mai mult, prin folosirea reamintirilor cuplate cu repetiția, vei ajunge mai repede la rezultatul dorit, respectiv cultivarea ritualurilor. Nu ezita să folosești tehnologia pentru a-ți bombarda creierul subliminal cu afirmațiile care te motivează să ajungi la telul propus, tehnologia ne oferă astăzi tot felul de instrumente excelente pe care le putem folosi.

RITUALURILE

Noi oamenii formăm ritualuri după un număr suficient de amintiri și repetări, deoarece creierul nostru creează noi căi neuronale asociate cu un anumit comportament, astfel devine mai ușor după o lună, două sau trei de reamnintiri si repetări să acționezi într-un anumit mod la un moment dat. Nu uita că de multe ori, mai puțin înseamnă de fapt mai mult. Supraîncărcarea neuronală te poate conduce uneori să ajungi să nu faci nimic. Speranțele și aspirațiile bine alese conduc la victorii mici, care generează schimbări treptate. Ai esuta din prima încercare, nici o problemă, eșuează din nou și nu uita că succesul la a treia, patre, cincea sau a șasea încercare este mult mai probabil. Atunci când generăm ritualuri, crestem șansa de a crea un nou obicei.

5 Thoughts to “Tehnici de susținere a motivației”

  1. I don’t even know how I ended up here, but I thought this post was good.
    I don’t know who you are but definitely you’re going to a famous blogger if you aren’t
    already 😉 Cheers!

  2. Can I simply say what a comfort to find someone that actually understands what theyre discussing on the net. You actually realize how to bring a problem to light and make it important. More and more people really need to read this and understand this side of your story. I was surprised that youre not more popular since you definitely possess the gift.

  3. Very good blog post. I absolutely love this website. Keep writing!

  4. It’s appropriate time to make some plans for the future and it’s
    time to be happy. I’ve read this submit and if I could I wish to recommend you some attention-grabbing issues
    or tips. Maybe you could write subsequent articles referring to this article.

    I want to read even more things about it!

  5. Definitely what a great blog and instructive posts I definitely will bookmark your site,All the Best! .

Comments are closed.